Jennifer Delplanque
October 1st, 2009 § 0
Hai sa ne revedem pe 10 octombrie
September 30th, 2009 § 0
Să fii părinte înseamnă să ţii pasul cu vârstele şi nevoile copilului tău, să te adaptezi la situaţii neprevăzute şi să înveţi mereu câte ceva nou. Legătura dintre părinţi şi copii este una foarte specială, care cere multă atenţie şi timp din partea adulţilor.
De aceea ne-am gândit să dedicăm ediţia a treia a târgului de handmade pentru copii, Kihi-Kiha&Co, relaţiei dintre părinţi şi copii.
Sâmbătă, 10 octombrie, la Cărtureştiul din strada Arthur Verona, nr 13-15, veţi avea astfel ocazia să vă distraţi şi să aflaţi lucruri noi despre copiii dumneavoastra participând împreună cu ei la ateliere şi workshop-uri pentru întreaga familie sau descoperind ce lucruri frumoase au mai creat artiştii.
Târgul va reuni şi de data aceasta cei mai pricepuţi artizani şi creatori de modă care v-au pregătit hăinuţe realizate manual, jocuri inedite, accesorii unicat,decoraţiuni vesele pentru camera copiilor, prăjituri de casă gustoase.
Prima surpriză a acestei ediţii este prezentarea colecţiei pentru copii , toamnă - iarnă, semnată de creatoarele de la Kihi-Kiha, Laura Eftode şi Mădălina Zăvoianu. Imediat după aceasta va urma piesa de teatru „Hansel şi Gretel”, interpretată de actorii Teatrului Libelula. Şi apoi o binemeritată pauză dulce cu vată de zahăr oferită de Specialbebe.
La această ediţie ni s-a alăturat şi echipa de la GoodFood şi GoodHomes care va ţine două workshop-uri legate de lucrurile la care se pricep ei cel mai bine - gătitul şi designul interior. Cu ceva imaginaţie, bucătăria va deveni un spaţiu de joacă unde veţi învăţa, alături de cei mici, să faceţi peşti exotici din varză chinezească, arici din cartofi cu ochi de fasole, pui de focă din kiwi cu trufe de măsline, oi din conopidă şi pinguini regali din vinete de grădină.
Tot în bucătărie ne invită şi cei de la Centrul de Studii Româno-Japoneze ca să facem prăjituri în formă de lună, aşa cum se obişnuieşte în Japonia cu ocazia unei sărbători foarte populare. Iar dacă nu sunteţi prea pricepuţi la tocatul legumelor puteţi merge la atelierul de design interior unde veţi decora împreună cu toată familia camera copiilor.
Atelierele de creaţie nu se opresc aici: Interesart, Kinder Room şi Alexandrina Popescu vă vor provoca şi ei imaginaţia şi spiritul ludic la cursurile de colaj, bricolaj şi demonstraţii de patchwork.
Pentru a vă înscrie la workshop-uri şi a afla programul complet al târgului vă rugăm să accesaţi site-ul www.kihi-kiha-and-co.ro
Târgul Kihi-Kiha&Co este susţinut de SuperBebe, GoodFood, GoodHomes, 24fun, Specialbebe.ro, gradinite.com, Brother - masini de cusut.

editia a doua, Carturesti - Terasa
July 15th, 2009 § 0
Aurora Murgescu
July 8th, 2009 § 0
Genti, rame,podoabe, obiecte din ceramica. Toate unicat . Un exercitiu cu
materialul, culoarea, textura, forma. Pentru a provoca imaginatia surpriza
inventivitatea.
ada-colorada.blogspot.com
Raluca Vlad
July 4th, 2009 § 0
“Les t-shirts sont des modèles uniques, car peints à la main. Toutefois, il est possible que quelqu’un souhaite avoir un modèle semblable, et donc certains thèmes peuvent se retrouver, sans que les t-shirts ne soient jamais identiques. Conçus autant pour les adultes que pour les enfants (de 0 à pas d’age), tous les modèles sont de ma création et je ne fais pas de “copies de quelque chose“.
“Tricourile sunt modele unicat, pictate de mana. Uneori se poate ca modele sa fie asemanatoare sau sa se repete anumite teme, dar tricourile nu vor fi niciodata identice. Toate modelele, si cele pentru adulti si cele pentru copii, (de la 0 ani la orice varsta), sunt creatia mea si nu fac niciodata copie a ceva”
tshirtliloula.blogspot.com
Ana-Maria Radu
July 2nd, 2009 § 0
Imi place sa creez propriile mele povesti cu personaje inventate de mine si sa le ilustrez in mici tablouri decorative pentru copii sau sa prinda viata in semne de carte, brose sau cercei, felicitari, suport de hartie pentru birou sau pe coperte de jurnal/carte.
Si aceste personaje magice ce insufletesc obiectele din imediata noastra apropiere sa le transforme in lucruri folositoare si purtabile. Mate pe biciclete, elefanti care studiaza, girafe cu buline , Dilu -Dilu -Crocodilu’, familia ELEFANT, broscoiul care se crede print sunt doar cateva din aceste personaje restul va las sa le descoperiti la targ.
Materialele folosite sunt: placaj de lemn pentru traforaj, pasta modelatoare, acrilice, culori pentru textil materiale textile.
AngeloArt
July 1st, 2009 § 0
Dana & Ciprian Cioranu
AngeloArt este alternativa celor care inca mai cred in povesti, a celor care indraznesc sa vizese intr-o lume impersonala si rece.
Cu ajutorul obiectelor create de ei incearca sa readuca in prezent conceptul de “la recherche de temps perdu”. Poate cuvintele par putin nepotrivite, dar fiecare obiect in parte are propria poveste, poveste transmisa de artist (fie ca este vorba despre o masuta, oglinda sau dulapior) prin culori si forme.
Ramona Stanca
July 1st, 2009 § 0
Ma joc in aceasta lume a hand-made-ului de ceva timp(8 anisori)….. iar jucariile mele se prezinta cam asa: pictura decorativa, cu alte cuvinte “mazgalesc” tot ce-mi iese in cale, usi, pereti, tot felul de rame etc.
Pensulele mele au facut cunostinta si cu costumele de carnaval, hainute, si gentute.
Dupa cum probabil vei vedea si pe blogurile mele, ma joc si cu ditamai vedetele,sub toate chipurile.La categoria “vedete” intra si cei mici, se intelege.
Ligia si Paula Camirzan
July 1st, 2009 § 0
Podoabe si decoratiuni din ceramica.
Pernute si figurine din materiale textile.
Alina Panait
July 1st, 2009 § 0





































































